Când apar dezbaterile sănătoase?

Nici nu mai ştiu cât timp a trecut de când nu am mai pus ceva pe blog. În curând soseşte Baba Chagaloo, vorba aia, nici un articol fără Baba Chagaloo, şi sper ca măcar el să pună ceva în sac. Ce poate fi mai trist decât un Baba Chagaloo cu sacul gol? Poate un Baba Chagaloo, cu cei de la AB4 în hol, cu capul gol? E măcar un pic de loc de dezbatere aici? Or this is getting rather silly and we should move to something completely different? The Larch!

Apariţia lui Rocco Siffredi într-un film de Ridley Scott sau James Cameron aţi privi-o cu respect sau aţi considera-o doar un alt capriciu de-al lui Rocco? De ce ar avea nevoie de alţi regizori când a regizat şi el destul de multe filme la viaţa lui. L-ar inhiba Ridley Scott pe Rocco Siffredi? Gladiator sau Ass Collector?

Crin, Geoană sau Băsescu. Aici nu se dezbate politică, poate decât dacă se ajunge la politică, din greşeală, neputinţă sau bunăvoinţă, de la dezbaterea de la punctul de mai sus.

Despre henţul lui Henry din barajul cu Irlanda au auzit mai toţi care ştiu ce înseamnă ofsaid. Dar melodia, melodia o ştie careva? What happened to dreams of the boys in green. Henry the little rat (aduce a Chiţu puţin?), he deserves a bloody slap. He cheat it. He cheat it. Melodia, o parodie după Beat It a de ce nu regretatului Michael Jackson, poate fi ascultată aici. Vă place? Nu vă place dar măcar aduce a Chiţu? Gabilondo nu are nici o selecţie la naţională?

Ce se poate face de în weekend-ul premergător zilei naţionale? Unde se poate bea mai sănătos ca o dezbatere? Băncile de lemn cu mese solide sau scaunele cu 3 picioare şi mese rotunde? Ia mai duceţi-vă toţi în morţii mă-sii.

N-am ce zice mă, n-am ce zice, Baba Chagaloo, Rocco, Chiţu, Gabilondo... alţii n-am. Dar mai aştept şi mai caut. Bukowski nici nu mai ştia câte beri a băut aşteptând ca lucrurile să fie altfel.

Vă aştept, vorba aia, prieteni, să dezbatem!

Watch Alec Baldwin

Watch, by all means necessary, Alec Baldwin in 30 Rock. He has gone a long way since Beetlejuice. I didn't see him much in comedies but I really enjoyed the Last Shot, maybe the role that brought him closer than anything else he did to the role of the now should be famous Jack Donaghy.

So watch, again, by all means, Alec Baldwin in The Last Shot, a laugh out loud movie where Alec, an FBI agent, finds Matthew Broderick, a screenwriter, and try to make a movie in order to take down a famous mobster. Let me paste a quote about his dog:
Joe Devine: Delores, I have these presents I wanna give to Sasha. Where is she?
Delores: I'm sorry, sir. Your dog is dead. She killed herself.
Joe Devine: What?
Delores: The Jacuzzi. She threw herself into the Jacuzzi. I tried to find you. It was horrible.
Joe Devine: Oh, no. Maybe she fell in.
Delores: Oh, there was a witness. Alejandro, the gardener's son. It was suicide.

Watch, at all costs when the time comes, Alec Baldwin at the Oscars. I read this news here. It looks like Alec Baldwin and Steve Martin will co-host the Oscars this winter. It could turn out to be something extraordinary.

I want to be sure I made my self clear so I recap: Watch 30 Rock, The Last Shot and the next Academy Awards.

200

Notă: Nu am mai scris de ceva vreme. Articolul 200 merită ceva deosebit chiar dacă deosebit nu înseamnă neapărat ceva reuşit. O să mă chinui un pic cu linkurile aşa că faceţi click, mai vedeţi şi voi ce am scris în tot timpul ăsta, irosit de-a dreptul. Irosirea timpului pierdut, Marecel Proust ăla nu era prost, ştia el ce căuta. Aştept mai multe comentarii de la voi, mai ales de la tine Chiţule!

Nu ştiu ce aveam de gând când am început chestia asta la începutul lui 2007 dar pare-mi-se mie că nu prea mi-a ieşit.

Să le luăm pe rând. Am creat o categorie Mock Me, şi am început printr-un articol în care era prezentată o poză cu o burtă, burta mea. O poză cu păreri diferite de genul: "mă ce păr mare ai şi burtă", "mă poza asta îi genială rege", "mă da ai burtă mai mare decât oamenii normali. Guşa aş fi fost mai interesat să o văd", sau chiar "-Bună ziua băbutzo! -Castravetzi maică". Articolul cel mai productiv din această categorie. După un timp am retras acea poză cu burta, o burtă care a crescut sau a rămas aceiaşi de cele mai multe ori, de ceva mai puţine ori a şi scăzut. Articolul cu retragerea pozei cu deja notoria burtă nu a avut nici pe departe acelaşi succes, înregistrând un mare şi rotund "0" în dreptul numărului de comentarii.

Nu m-am lăsat descurajat. Am postat în continuare poezii (selecţie: Telefono, Poesia di cronaca sau Lascivia, Nu trebuie mai ales să înţelegem, această ultimă poezie bazată pe linkurile de aici), am scris despre filme (selecţie: Scarecrow, Little Miss Sunshine, The Fountain, Sweeney Todd, In Bruges, toate filme aici), am comentat un pic şi despre cărţi aici, am supus atenţiei melodii precum Cat Power - The Greatest, Comandante Che Guevara şi altele găsite sub eticheta Music aici.

Am scris şi despre Milan, despre transformarea nereuşită din romb în pom de crăciun, despre aducerea lui Oddo (semnalată recunosc, cu prea mult entuziasm din partea-mi), despre întreaga poveste a eşecului începută nu cu mult înainte de începutul acestui blog. Tot pe acest blog l-am rugat pe Kaka să nu plece aici, şi am avut chiar şi neruşinata speranţă să scriu un articol cu următorul conţinut: "Anul asta in 28 septembrie se joaca Milan - Inter. Ar fi ceva daca as ajunge la meci." şi nimeni nu şi-a bătut joc de mine. Trebuia făcut ceva!

La un moment dat am încercat să mă organizez. Să scriu chestii mai personale pe yahoo 360. Apoi am încercat să mă organizez altfel. Să scriu lunea despre filme, marţea povestiri, miercurea despre cărţi, joia ceva liber ales, şi vinerea, proiectul meu cel mai ambiţios, vinerea urma să fie duelul meu cu Radu Cosaşu. M-am duelat de câteva ori, apoi Cosaşu a intrat în concediu, apoi a început să scrie despre tenis, nu reuşeam să mă lupt cu el cu nici un chip. Nu se implica nimeni în acest duel, ba unii mă mai şi întrebau dacă maestrul Cosaşu (ei nu îi zic maestrului maestru, şi de fapt nu e vorba de ei, o singură persoană m-a întrebat) ştie că mă duelez cu el. Am încercat să revin la duel în septembrie sforţându-mă cu greu să scriu ceva despre naţională, apoi l-am boicotat după un articol nemulţumitor al maestrului despre unirea urziceni. Atunci maestrul Cosaşu a început să joace murdar. Mai întâi un articol despre retragerea lui Andrei Pavel, pe care nu îl cunosc aşa cum îl cunoscuse el, apoi cu un articol în care îi cita pe cei care comentează la el pe blog când ştia foarte bine, sau cel puţin ar fi trebuit să ştie, că eu nu prea am comentarii pe blog. A treia lovitură a fost cea mai letală, un articol cu subtitlul "Vai, protestul batistei albe nu e de nasul bucureşteanului!". Era clar că nu îi pasă de protestul meu. Nu eram pregătit să mă duelez cu el, dar acum mă pregătesc şi voi reveni.

S-au întâmplat multe de când am început acest blog, unele întâmplări semnalate, alte nesemnalate desigur. Am terminat facultatea, Chiţu a rupt orice legătură cu lumea pe care o cunosc, am fost la Rock la Mureş în 2007, primul festival serios la care am fost, apoi am fost la Sziget o lună mai târziu (link1, link2), prima oară când am ieşit din ţară. În 31 decembrie 2007 am încercat să mergem la Viena dar nu am reuşit să ajungem nici măcar la Budapesta, şoferul pierzând controlul vehiculului pe autostrada înzăpezită. A fost singurul meu revelion petrecut în Ungaria şi totodată singurul într-un spital. M-am combinat cu Christine şi nu, nu la cartelă (o glumă proastă şi acum când încă lumea ştie de reclamă), Andra (rockeritza din povestea de la rock la mureş) s-a mutat la Koln şi cu ocazia asta am ajuns şi altundeva decât în Ungaria. De la Koln am plecat spre Amsterdam (aici eram eu, Christine, Andra şi Sebi) unde am fumat Laughing Buddha sau cum s-o fi numit într-o cafenea şi apoi ne-am plimbat prin Red Light District unde fetele (sau să zic curvele???) se mişcau în vitrine iar lebedele numeroase (lebede lebede) se plimbau pe unul din nenumăratele canale din Amsterdam. Altceva... Alex e prin Cipru, Trifa a fost în China, Pinkie a fost în State, Chiţu a fost tocmai în Polonia. Eu am fost până în apropiere de Nurnberg să iau maşină, am fost la un festival de film la Cluj, şi acesta primul festival de film la care am fost (mai fusese un cenaclu de scurtmetraje sau reclame de la care am fugit dar nu cred că trebe numărat). Vara asta am mai fost o dată la Sziget şi de acolo am mers prin Slovenia (am fumat ţigări mentolate în Maribor) spre Veneţia. Am făcut baie în mare la Jesolo (prima oară când am făcut baie conştient în mare, deşi cineva ar putea dezbate că la patru ani eram mai conştient decât acum), apoi am făcut baie la Balaton şi ne-am întors. Cred că a fost o recapitulare suficientă dar nu necesară. Întrebare în afara concursului: Vi-l mai aduceţi aminte pe Lipovan?

Pentru ca articolul să fie unul circular vreau să readuc în discuţie burta de la început, burta mea. De câteva săptămâni merg la sală pentru a o păstra în dimensiuni rezonabile. Am fost şi sâmbătă la sală şi cred că în acea zi s-a căsătorit Pap. Nu l-am văzut. Aş vrea să îl văd pe Chiţu când se căsătoreşte totuşi. Măcar o secundă. Dar cum am mai spus, Chiţu pare că a rupt orice legătură cu lumea cunoscută.

Un articol 200 masiv. Articolul 100 a fost cam scurt dar închei în acelaşi spirit.

Aştept comentarii.
and you can also mock me!

Tess d'Urberville, de Thomas Hardy

O carte care mi-a plăcut destul de mult. Am terminat-o cam acum două săptămâni şi de atunci am mai terminat o carte, însă toate la timpul lor.

Tess mi-a adus aminte, într-o oarece măsură, de Doamna Bovary şi, mai ales de Roşu şi negru. Desfăşurarea relaţiilor din acele vremuri are farmecul ei.

Tess Durbeyfield face parte dintr-o familie săracă care descoperă chiar de la începutul cărţii că de fapt se trage dintr-o familie nobilă, d'Urberville. Desigur că asta nu îi ajută foarte mult însă e o hrană sufletească pentru tatăl ei. Când le moare calul, o resursă importantă a famliei, Tess se lasă convinsă să meargă la familia d'Urberville la câteva mile depărtare, o familie bogată care s-ar putea îndupleca să îşi ajute rudele mai sărace.

Înainte de această decizie care se va dovedi a avea o grămadă de consecinţe, are loc o scenă asemănătoare cu cea din Ciuleandra, cartea lui Liviu Rebreanu. La un dans al fetelor din sat, cu ocazia nu ştiu cărei sărbători, un tânăr străin se decide să li se alăture. Este pus în situaţia de a-şi alege ca parteneră de dans pe oricare dintre fete. Alege o fată la întâmplare şi abia la sfârşitul dansului, când pleacă o observă pe Tess. Deşi se gândeşte de câteva ori să se întoarcă tânărul îşi continuă drumul încercând să îşi ajungă din urmă tovarăşii de călătorie, Tess rămânând privindu-l până ce umbra acestui dispare în depărtare.

Nu vreau să dezvălui mai multe din ce se petrece în carte, aceste întâmplări au suficiente repercusiuni în desfăşurarea celorlalte evenimente.

Finalul cărţii, fără să îl dezvălui desigur, a fost excelent, mult mai bun decât mi-aş fi imaginat în timp ce citeam. Aveam impresia unei cărţi bune care se va termina nereuşit. Cât de mult m-am înşelat, dar doar în ce priveşte finalul.

Recomand.

Boicot

Nu m-am prezentat la duelul din fiecare vineri în semn de protest faţă de un articol fără gust, un articol în care cel mai bun lucru a fost o referire la tenis. Permanenta deziluzie, un titlu potrivit până la urmă, nici măcar nu e despre Ronaldinho. L-am tot îndemnat pe maestru să renunţe la tenis şi să scrie despre fotbal, dar nu despre acest fotbal despre care a scris el joia trecută. Evident îi dau dreptate în privinţa faptului că ar fi de prost gust să îi luăm la şuturi pe băieţii lui Dan Petrescu. Îndrăznesc chiar să adaug că ar fi de prost gust să îl luăm la şuturi chiar pe Dan Petrescu nu doar pe băieţii lui.

Joia aceasta maestrul Cosaşu va scrie despre derby-ul din Manchester. Când mă gândesc că nu a scris nimic despre derby-ul din Milano, singurul oraş cu 2 câştigătoare de CL şi oraşul cu cele mai multe cupe ale campionilor, la egalitate cu Madridul, îmi vine un pic să îl tai de unde vreau eu pe maestru, dar apoi îmi trece şi îmi pare rău.

* Articolul lui Cosaşu pe care l-am boicotat e aici. Duelul se reia vinerea ce vine.

Lapte de mamă, de Edward St. Aubyn

Tocmai ce am terminat această carte. Reiterez că ar trebui să citesc ceva mai mult.

E greu să găsesc cuvinte despre o carte care nici nu mi-a plăcut prea mult, nici nu prea mi-a displăcut. Pot să spun că prima pagină m-a cam enervat, dar apoi pe parcurs a fost ok însă nu a avut un punct culminant iar finalul nu a adus nimic deosebit, aşa cum îmi place mie să aducă orice carte sau film.

În carte este vorba de încă o familie disfuncţională cum sunt atâtea, o familie din patria celor de la Monty Python. Pe scurt alcătuirea familiei în ordinea numerelor de pe tricouri, vorba celor mulţi, Sorin Hobana, Dumitru Graur, Ionel Stoica, Cristian Ţopescu sau, de ce nu, chiar a lui Ilie Dobre.

Soţul, Patrick Melrose, care este mereu nemulţumit şi nesatisfăcut, din cauza soţiei, mamei şi sau chiar a lui. Are mereu replici sarcastice la adresa tuturor, cochetează cu adulterul şi începe să bea destul de mult.
Soţia, Mary Melrose, este dedicată 24 de ore din 24 noului născut, pe toată durata cărţii, 3 sau 4 ani, apetitul ei sexual fiind inexistent. Mama lui Patrick lasă moştenire casa unei fundaţii şi îl enervează peste măsură pe fiul ei.
Copiii: Robert, copilul lor de 5 ani, din perspectiva căruia începe cartea pentru ca mai apoi să treaca la perspectiva adulţilor, pare a avea nişte gânduri neaşteptate pentru un copil. Thomas, noul născut, stă mereu cu mama lor şi foloseşte şi el nişte cuvinte neaşteptate când începe să vorbească, cum ar fi traducerea în franceză a mistreţului.

E a patra carte despre această familie, nu ştiu însă nimic despre primele trei.

LaserTag Bucureşti 2007

Notă introductivă: Fiindcă e marţi şi nu am nimic nou de povestit continui migrarea de pe 360. Ce e mai jos am scris în octombrie 2007, despre cum a fost în Bucureşti la un team building IBM la LaserTag. De notat ultima frază puternic marcată de filmul cunoscut sub numele de 2046.

Microundele ucigaşe

Echipa noastră era formată iniţial din patru persoane, dar la al doilea meci am fost cinci (eram cei mai tari) . După ce Prunele Electrice, Lucky Strike, Viola, Milka sau Maşina de spălat trăieşte mai mult au fost propuse, ne-am intitulat Microundele ucigaşe (în poză).

Primul meci a fost frumos. Happiness and loneliness… I kill you with za laser… Loneliness kills my work… I got killed by za lasers… Loneliness kills my world… Dj Tomcraft ăsta o fost şi la Periam Port. Cert e că i-am nimicit (eram cei mai tari), eu jucând un rol nesemnificativ.

Al doilea meci a fost ok. A fost şi ultimul. Ăştia erau mai experimentaţi (noi eram cei mai tari) ceea ce ar putea insemna că noi, Microundele Ucigaşe, ne-am distrat mai bine, judecând după descensiunea atmosferei din battlefield. Muzica de afară a fost simţitor mai bună, am avut Carlsberg pe voucher, sună prost dar să tot fie, and we had cookies.

Who won the so called Intelligent Battle Mission? Irrelevant.

If someone would ask me why I left the Intelligent Battle Mission, like Intelligent Battle Mission was some sort of year you get out of using a futuristic train, I would want to laugh like a god.